
KRAPETS CAMP: SUP, CORT, MARE, VANT SI AVENTURA
5-7 SEPTEMBRIE 2025
“Din Krapets pana in Tyulenovo” revine si anul acesta si il asteptam plini de energie si nerabdare. Putem spune ca reprezinta de fapt o “punere in scena”, sub forma unui camp de aventura, a unei iesiri cu totul aparte la Marea Neagra si suntem siguri ca o sa va placa…la nebunie.
📌Ce vom face?
Campul de baza il stabilim in Krapets, o localitate/statiune aflata pe malul Marii Negre, pe litoralul bulgaresc, la aproximativ 20-25 km de vuietul Vamii Vechi. Desi distanta este chiar mica fata de Vama, lucrurile stau cu totul diferit: plaja cumva salbatica, cu nisip fin, apa curata si o padure umbroasa aflata in apropiere, la cativa zeci de metri de mare. Plecam vineri de dimineata, in zori, pentru a ajunge cat mai repede, a stabili si a organiza tabara de corturi. Am ales si anul acesta ca baza campingul din Krapets, curat si cochet, cu mici “bistrouri” de plaja si spatii de relaxare. Avem parte de mai multa curatenie si igiena. Ce va urma…..este aventura🧨.
📍Ziua vom face plaja si baie in mare, fara a fi nevoiti sa ne facem loc prin aglomeratia generata de turistii dintr-o statiune suprapopulata, vom testa SUP-urile pe care le vom avea in dotare, vom bea licori reci, vom face multe poze faine si ne vom imprieteni si mai mult.
Ati mai incercat pana acum SUP-ul in apele marii, in valuri mai mari sau mai mici? Este momentul pentru…Surf SUP 🙂
Dar avem 3 zile, nu-i asa? Asa ca pregatim un program in care vom vizita plaja din Shabla, cu un popas la cea mai faina cherhana din zona , vom merge sa experimentam lucruri noi pe plaja din Tyulenovo, unde tarmul stancos se pravaleste direct in apa limpede cristalina. Vom face sarituri de pe stanci, vom “naviga” pe SUP-uri de-a lungul tarmului si vom cauta grotele subacvatice din zona. Nu suna doar incredibil si palpitant, chiar este.
In program avem optional pentru ziua de sambata vizita plajelor Durankulak, Ezerets sau Shabla.
📍Noptile le vom petrece cu povesti in mica noastra tabara, balansandu-ne in hamace sau le cele doua beach baruri din apropiere. Vom asculta cea mai faina muzica si poate vom dansa in jurul focului, sub cerul liber. Suna a poveste, nu? Noi abia asteptam!
📌Cui i se adreseza?
Tuturor celor care-si doresc un weekend prelungit plin de aventura, mai salbatic, la cort si in hamace, indragostiti de mare, dar si de munte, pasionati de sporturi nautice si nu doar, in cautarea unor plaje salbatice si a unor experiente unice. Celor cu un usor spirit de aventura si cu o fire senina si prietenoasa, prietenilor nostri vechi si noi.
📌Ce oferim/ informatii utile?
Echipa de organizare pune la dispozitia participantilor:
🛎🛎🛎
– transportul echipamentelor de apa si inchirierea lor;
– sesiuni pe SUP-uri- te dai cat te tine, padele pentru toate bratele, echipament de protectie-veste, inclusiv asistenta in utilizare, ghidaj si supraveghere pe parcursul sesiunilor;
– asistenta turistica in zona pe parcursul tuturor activitatilor mentionate;
– cazare la cort in camping, cu utilitati si organizarea campului, care include: corturi de 2-3-4 persoane, pavilion plaja, hamace, saltele de dormit, izoprene si paturi de camping, lumini de camping, tooluri, asistenta in montare si demontare;
– sesiuni foto, edituri si filmari cu echipemente speciale, destinate acestor tipuri de activitati de aventura.
Nota: campingul in care ne cazam ofera toalete si dusuri.
📌Ce NU oferim? Simplu:
– transport, insa putem discuta de sistemul ridesharing in limita locurilor disponibile;
– saci de dormit- strans in legatura cu igiena personala;
– mesele, puteti manca la beach bar, restaurante locale sau cherhana. PuteČ›i utiliza si primusurile noastre din dotare pentru pregatirea meselor;
– bauturi;
– alte cheltuieli personale.
Obligatoriu de avut:
– crema solara;
– spray anti-insecte/anti-tantari.
Dorim cati mai multi participanti, insa locurile sunt limitate. Asa ca citeste atent tot ce pregatim si oferim si rezerva-ti locul din timp.
📌Cat costa?
📍Pachet complet (tot ce este enumerat mai sus): 745 lei/persoana;
*Confirmarea/rezervarea locului se face prin achitarea sumei de 345 lei, pana cel tarziu in data de 29 august 2025, preferabil mai devreme.
Se vor solicita informatii de plata si ulterior confirmare prin mesaj privat catre mesageria paginii sau catre adresa de email: dordeoutdoor2@gmail.com, contact@dor-de-outdoor.ro, ori la numerele de telefon/whatsapp afisate.
IMPORTANT: ne rezervam dreptul in a ne selecta participantii!
**In caz de anulare a evenimentului din diverse motive care nu tin de participanti, sumele achitate in avans se returneaza;
***In cazul in care cineva se retrage din excursie, din motive care nu tin de organizatori, avansul nu se returneaza. Exista insa posibilitatea de a putea veni altcineva in locul persoanei care renunta, sarcina de a gasi un inlocuitor/inlocuitoare revenind acesteia.
Va asteptam alaturi de noi. Cu drag!
Contact DOR DE OUTDOOR:
Marius 0722692716
Dragos 0724449580